Nadia, consecventă, propune TREI MEDALII de bronz la sol: Sabrina Voinea, Ana Maria Bărbosu şi Jordan Chiles. „Sănătătatea mentală primează”

Nadia, consecventă, propune TREI MEDALII de bronz la sol: Sabrina Voinea, Ana Maria Bărbosu şi Jordan Chiles. Sănătătatea mentală primează
Publicat: 12/09/2024, 18:49
Actualizat: 12/09/2024, 18:50

Nadia, consecventă, reia propunerea pe care a făcut-o chiar înainte de decizia TAS care hotărât ca Ana Maria Bărbosu să-i ia locul și medalia de bronz lui Jordan Chiles în finala la sol de la Paris. În urma deciziei tribunalului, Jordan și păstrat medalia, fizic, dar nu și palmaresul. Ana Maria a primit un duplicat, și palmaresul, într-o festivitate la București, la sediul COSR. SUA a făcut recurs, iar lucrurile sunt în derulare. Dar Nadia consideră că cel mai corect ar fi ca toate cele trei, Sabrina Voinea, Ana Maria Bărbosu şi Jordan Chiles, să fie medaliate, acuzând un cumul de erori de arbitraj care le-a dezavantajat pe gimnaste. „Sănătătatea mentală primează”, este convinsă Nadia.

Nadia Comăneci, prezentă joi la Adunarea Generală a COSR, a declarat că speră să se găsească o soluţie astfel încât cele trei gimnaste, Sabrina Voinea, Ana Maria Bărbosu şi Jordan Chiles, să primească o medalie după concursul de la sol, de la Jocurile Olimpice. Reamintim că miercuri Sabrina Voinea și Ana Maria Bărbosu au fost decorate la Cotroceni.

Conform deciziei TAS, clasamentul primelor 5 locuri este următorul: 1. Rebeca Andrade (Brazilia) – nota 14.166, 2. Simone Biles (SUA) – 14.133, 3. Ana Maria Bărbosu (România) – 13.700, 4. Sabrina Voinea (România) – 13.700 şi 5. Jordan Chiles (SUA) – 13.666 (nota dinaintea contestaţiei admise de arbitre).

Nu vreau să stric nimic, dar este decizia corectă

„Nu pot să spun prea multe pentru că este un proces în derulare la Tribunalul suprem vizavi de Sabrina Voinea şi călcatul- ‘necălcatul’ din covorul din finala de la sol. Nu ştim dacă încă americanii au depus sau probabil vor depune până la sfârşitul zilei de 13 septembrie. Nu vreau să dau multe declaraţii, să nu stric ceva. Sunt anumite erori făcute care au surprins pe toată lumea acolo la arbitraj. Noi suntem sportivi, însă şi lumea mai greşeşte. Eu văd această întâmplare care trebuie să devină constructivă, să vedem ce putem face ca să putem evita astfel de lucruri la viitoarele Jocuri Olimpice.

Nu este normal ca toate cele trei gimnaste să sufere. Nu sunt un oficial în această situaţie să spun ce trebuie să se facă. Dar dacă aş fi fost, aş fi găsit o metodologie în care sănătătatea mentală primează.

Lucrurile s-au întâmplat într-un haos, sper să se găsească o soluţie astfel încât fiecare dintre cele trei gimnaste să primească câte o medalie. Sper ca până la urmă se va găsi o soluţie, astfel încât cele trei gimnaste să primească câte o medalie”, a declarat Nadia.

Rămânem în jurul gimnasticii, pentru că asta ştim

Nadia a precizat că discută cu Ana Maria Bărbosu şi Sabrina Voinea. „Suntem amice, ne trimitem mesaje. Eu încerc să fiu corectă vizavi de sport şi faţă de aceste fete care au lucrat foarte mult şi care trebuie să se înţeleagă că trebuie să fie respectate pentru munca pe care au făcut-o. Rămânem în jurul gimnasticii, pentru că asta ştim. Mă bucur că am putut să fiu alături de fete, să le motivez şi să le inspir la această ediţie a Jocurilor Olimpice şi sper că rezultatele lor şi munca pe care au avut-o şi au dăruit-o în aceşti ani să motiveze generaţiile care vin”, a mai spus Campioana tuturor timpurilor.

La 26 august, Federaţia Română de Gimnastică (FRG) anunţă că Tribunalul Suprem Elveţian (TSE) a confirmat primirea recursului formulat de către FRG şi Sabrina Maneca Voinea împotriva hotărârii pronunţate de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne privind concursul de sol de la Jocurile Olimpice.

Călcatul- ‘necălcatul’ Sabrinei

La 10 august, FR Gimnastică a anunţat că TAS a decis că Ana Maria Bărbosu obţine medalia de bronz în concursul de sol de la Jocurile Olimpice, iar Sabrina  Voinea încheie competiţia pe locul 4. TAS a admis doar contestaţia gimnastei Ana Maria Bărbosu, nu şi a Sabrinei Voinea. Ambele contestaţii au fost depus de FRG împotriva FIG şi a Donatellei Sacchi, preşedintele Comitetului tehnic feminin şi preşedintele Superior Jury, care a judecat toate contestaţiile depuse în timpul concursului.

Decizia TAS din 10 august, după audieri maraton de peste 8 ore în care partea română a propus inclusiv ca toate cele trei sportive să primească medalia de bronz, a fost ratificată de forul internaţional de gimnastică (FIG), cu informarea Comitetului Olimpic Internaţional (CIO).

Citiți și: „PARAOLIMPICII”, Cavaleri ai României. Campionii de LEGENDĂ au fost decorați miercuri de președintele în exercițiu

Rene Pârșan
Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Surse: Sociologii vorbesc despre surprize și răsturnări de situație spectaculoase între candidații la prezidențiale
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?